...sunt unicul si cel mai (cel) vizitator al acestui blog, invitat special si gazda de nadejde, imi permit sa spun ca azi doua copile faine, destepte cu pofta de viata mi-au re-fiintat ideea ca poate lumea si tara asta mai au o sansa, mica, mica, precum doua copile frumoase care si-au sacrificat o sambata intreaga, frumoasa, alba si plina de lumina si frumos la randul ei, pentru a reda o mica raza de speranta unor copii si tineri adolescenti pe care nimeni nu-i intreaba nimic, care nu stiu nimic mai departe decat sa mulga vacile, caprele si oile si sa toarne plozi inca de la 14-15 ani, pentru ca nimeni nu le spune ca lumea si viata sunt mult mai mult decat vezi cu ochii si auzi cu urechile si chiar mai mult decat iti spun altii. Ca viata trebuie sa o gusti, sa o mirosi, sa iti treci mana prin parul ei, sa o respecti, sa o tratezi cu flori si teama, cu dragoste de Dumnezeu si de oameni, ca ea e unica, ca tot ce zboara se mananca, ca ea, viata, e un pod ce leaga doua vesnicii si ca aici nu suntem decat vizitatori vremelnici si schimbatori, niste mici nevrednici incapabili sa inteleaga ca puterea noastra desi insignifianta face diferenta intre viata si moarte, bine si rau, frumos si urat, bucurie si durere, ca trebuie sa iubim, dar mai ales ca nu ne obliga nimeni sa uram, ca suntem liberi sa alegem, si, incredibil, putem face niste alegeri geniale. Ca viata inseamna sa traiesti, sa te bucuri, sa faci bulgari si oameni de zapada in mijlocul verii si sa-ti scoti bicicleta la o plimbare pe coclauri in mijlocul iernii!
Si toate astea intr-o sambata alba, curata, fecioara, tanara si plina de speranta! Cateva ceasuri. Multzam mult.God bless.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu