Milogul
Imi amintesc si acum cum canta milogul pe uita copilariei mele...toti milogii cantau...despre soarta lor trista, cum e fara maini sau fara picioare...
Pentru noi era prilej de bucurie...il auzeam de departe..."Trece milogul!!!"
Ieseam pe la porti si fugeam in intampinarea lui...baietii se agatau se caruta cu coviltir si il imitau cumva...intotdeauna era si un caine care latra de mama focului...
isi apara stapanul...iar noi, copiii, ne aparam teritoriul...era ulita noastra, el era un intrus...
Mama imi zicea intotdeauna sa intru in curte, sa nu ma uit ca visez urat...
Dar eu gaseam cum sa arunc o privire...nu puteam sa ratez spectacolul...
De cele mai multe ori am vazut picioare retezate...invelite in cauciuc...
si n-am visat urat...
-Mama, unde doarme milogul?
-in caruta, unde sa doarma...
-Dar el n-are casa?
-n-are, mama, n-are nici ce manca, amaratul...
Mama rupea cateva rosii , lua o felie de branza, o bucata de paine si iesea la poarta...de fiecare data iesea la poarta
-Bogdaproste!Dar n-aveti o strachina de fasole, niste cartofi?
-Ei, ia aicea ce-ti dau si taci...
Saracul, se gandea ca vine iarna...si atunci ce-o sa manance...
noi nu ne gandeam, nu era treaba noastra, desigur...
Nimeni nu dadea bani...rosii dadeau cu totii
Baietii mai spuneau porcarii...milogul ii mai atingea cu varful biciului...facea parte din ceremonialul de intampinare...
Vreau sa spun ca nu era nici urma de compasiune...femeile dadeau ca asa se da, au si ele morti si trebuie sa dea...
Dar milogii nu erau oameni...amaratii
-nu te uita, mama, ca visezi urat...
Multa vreme mi-am ferit instinctiv privirea, ca un gest reflex...
Baietii de pe ulita mea au ajuns body-guarzi prin Bucuresti..pe la banci
Intr-o zi o tanara, Maria Constantin, intr-un carucior cu rotile incerca sa urce...
Cel mai dureros a fost la o bancă, unde bodyguarzii nu au lăsat-o să intre, spunând că handicapaţii n-au ce căuta în banca lor.
"Vreau să depun 100.000 de dolari, daţi-mi voie să intru!", i-am rugat.
"«Nu primim bani de la handicapaţi!» a fost răspunsul lor şi râdeau prin staţie unii cu alţii", îşi aminteşte Maria.
Ce folos ca banca avea rampa pentru carucioare...ei isi aparau teritoriul in continuare...
preluare: www.autism.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu